Parcurse de 2Ride în 2020
Mai sunt câteva zile până la sfârșitul anului 2020. Pentru majoritatea a fost un an cel puțin ciudat, dacă nu chiar foarte prost. Noi nu e plângem, am reușit totuși, în afară de cele 2 luni de lockdown, să facem câteva ture prin țară destul de reușite. Probabil că a ajutat și faptul că a fost mai dificil de mers în alte țări și atunci ne-am concentrat pe explorarea României pe motocicletă. Am încercat să mergem mai mult pe drumuri neasfaltate, departe de civilizație și de aglomerație și asta s-a potrivit cu ideea generală de acum cu distanțarea fizică.
Am descoperit multe drumuri noi, spectaculoase, cu peisaje superbe, pe lângă care atunci când mergeam doar pe asfalt am trecut poate de zeci de ori fără să le dăm atenție. În continuare vă vom prezenta drumurile care ne-au plăcut cel mai mult și pe care vă recomandăm să le parcurgeți când veți avea ocazia. Am ales 5 astfel de drumuri pe care vi le vom prezenta în ordinea inversă a preferințelor. La final mai avem un drum care deși nu este parcurs în acest an, am ținut să-l includem în listă pentru că probabil este în top 3 cele mai spectaculoase drumuri din Romania.
Locul 5: Azuga – Predeal
Majoritatea drumurilor care îți rămân în amintiri sunt cele pe care nu-ți planificasei să mergi. Inițial ne gândisem să încercăm drumul ce trece din Azuga către Săcele. Era sfârșitul lunii Iunie, și toată săptămâna din urmă plouase destul de mult. La intrare pe acest drum dinspre Azuga, era un semn cu accesul interzis așa că nu eram foarte convinși să intrăm pe acest drum. Apoi am văzut că totuși sunt indicatoare către tot felul de pensiuni. Am mai discutat cu localnici care veneau de pe drum și în final ne-am decis să încercăm să trecem.
Totul a fost ok, drumul deși ud, nu prezenta provocări prea mari, nu prea erau zone cu noroi. Problema a apărut fix la mijlocul distanței spre Săcele, pe granița dintre județul Prahova și Brașov. Acolo există o barieră care era închisă cu lacătul. Exista o potecă prin pădure și pare că ar fi posibil să ocolești dar după atâta ploaie ar fi fost foarte dificil. Așa că ne-am întors și am decis să o luăm pe un drum ce iese în Predeal.
Drumul ce urcă spre porțiunea cea mai înaltă este ceva mai dificil pentru că pe prima porțiune se formează zone cu noroi. Apoi există un urcuș cu pietriș și aderență scăzută dar efortul merită pentru că în vârf peisajul este superb. Este un drum care combină porțiuni unde poți să mergi mai tare cu porțiuni mai tehnice și cu o zonă de belvedere la peste 1000m altitudine.
Harta, detalii, galerie foto
Video
Locul 4: Telec – Poiana Stânile
Din Cheile Bicazului sunt multe drumuri laterale ce merită explorate. Unul dintre acestea este cel care urcă mai sus de Poina Stânile, la poalele Ceahlăului. Este un drum care se înfundă deci va trebui să-l parcuregeți în ambele sensuri. Drumul este în proporție de 90% prin pădure. Dificultatea este scăzută dar porțiune de final, cea din vârf, merită toți banii. Și spun „toți banii” pentru că accesul pe acest drum se face după plata unei taxe la chioșcul de la intrare pe drum.
Ultimul segment al acestui drum este foarte spectaculos pentru că se merge pe lângă un zid de stânci, pe buza unei prăpastii destul de adânci. Peisajele sunt superbe și merită să vă luați o rezervă de timp pentru a vă bucura de priveliștile oferite de Munții Ceahlău.
Harta, detalii, galerie foto
Video
Locul 3: Dămuc – Lacu Roșu
Zona de munte de pe Valea Dămucului și Valea Bicăjelului nu este străbătută de drumuri asfaltate așa că potențialul turistic nu este exploatat la adevărata valoare. Este o zonă cu peisaje superbe care seamănă destul de mult cu zona Bucovinei. Valea Dămucului face parte din traseul TET Romania dar a fost parțial asfaltată și probabil în curând va fi asfaltată complet. Așa că probabil că traseul TET va trebui actualizat pentru că în curând drumul dintre Huisurez și Dămuc va fi integral asfaltat. Noi am vrut să evităm segmentul de la Dămuc la Bicaz-Chei care deja e asfaltat și la recomandarea unui cunoscut, am încercat drumul care traversează muntele spre satul Trei Fântâni.
Este genul de drum pe care vrei să te oprești din 5 în 5 minute să mai faci niște poze. După o primă pare de câteva sute de metri ceva mai „boring”, vei începe să urci susținut pe o porțiune cu câteva ace de păr. Odată ajuns în vârf, se merge o bună bucată de drum pe o zonă de creastă. Apoi se coboară spre valea Bicăjelului pentru ca pe ultima porțiune să se urce către stațiunea Lacu Roșu. Totul într-un decor mirific cu pășuni verzi, stânci abrupte și case tradiționale împrăștiate din loc în loc pe margine drumului.
Harta, detalii, galerie foto
Video
Locul 2: Pasul Pângărați – Hagota
Știți senzația aia pe care o ai de fiecare dată când treci a nu știu câta oară pe un drum cunoscut și undeva în plan secund se vede un drum misterios pe care ai vrea să-l explorezi. Ăsta e genul ăla de drum. Când vii dinspre Gheorgheni spre Cheile Biczului, odată ajuns în Pasul Pângărați, adică punctul de altitudine maximă, dacă ești atent, vei observa că spre Nord, există un drum de pământ care urcă în pădure.
Dacă intri pe acest drum, după câteva sute de metri, te vei trezi că ai ieșit din pădure și mergi pe coasta unui deal, cu o râpă abruptă în partea dreaptă și cu un peisaj superb care se deschide în fața ta. Sunt câțiva kilometri în care vei avea senzația că mergi printre nori și asta fâră să fie nevoie să urci pe nu știu ce traseu dificil de offroad.
Harta, detalii, galerie foto
Video
Locul 1: Pasul Ghimeș – Șoimeni
Drumul acesta l-am găsit din întâmplare. Veneam dinspre Miercurea Ciuc și vroiam să intrăm pe traseul TET Romania. Noi ne grăbeam pentru că aveam o distanță lungă de parcurs în acea zi iar drumul pe care trebuia să o luăm presupunea să facem un ocol mai mare. Am observat pe hartă că în vârful pasului Ghimeș există un drum care ajunge spre creasta Munților Ciuclui și se intersectează cu TET Romania.
Așa că ne-am decis să-l încercăm. Încă de la început ești impresionat de peisajele superbe de care ești înconjurat. Drumul merge în general pe creastă, prin zone despădurite așa că veți putea admira peisajul în toate direcțiile. Un alt lucru care ne-a plăcut este faptul că drumul nefiind foarte circulalt, de multe ori pare că se termină și se pierde în iarbă. Acest lucru te face să vrei să mergi mai departe să descoperi ce se întâmplă după fiecare curbă, după fiecare culme.
Odată ce am intrat in traseul TET, am decis să o luăm din nou pe alt drum pentru că ni s-a părut mai spectaculos. Spre deosebire de TET care coboară spre o vale spre satul Potiond, drumul ales de noi continuă pe culmile unor dealuri astfel încât peisajul este în continuare spectaculos și vrei să te oprești la fiecare câteva sute de metri să faci poze.
Harta, detalii, galerie foto
Video
Bonus: Văideeni – Curmătura Oltețului
Acesta este unul din preferatele noastre dintre toate drumurile pe care am fost până acum. Asta poate și pentru că este printre primele drumuri offroad mai serioase făcute de noi. Am avut noroc și de o vreme perfectă. Era o zi de toamnă, undeva în a doua jumătate a lunii Octombrie și dimineața începuse destul de prost. Erau vreo 8 grade și o ceață densă. Apoi chiar când am ajuns aproape de Văideeni, ceața s-a risipit și a ieșit soarele. Toată ziua a fost perfect senin și destul de cald.
Drumul este foarte spectaculos și merită să-ți rezervi o zi întreagă pentru a-l parcurge pentru a avea timp de cât mai multe opriri pentru a admira peisajul. Prima parte a traseului vom urca de la aproximativ 600m altitudine până la peste 2000m. Astfel că vom trece de la păduri de foioase la zona de confiere și apoi la golul alpin. Dacă parcurgeți drumul toamna, spectacolul culorilor face drumul și mai interesant.
Apoi când ajungi în zona alpină totul devine magnific. Pentru vreo 10km veți merge printre nori, printre vârfurile Munților Căpățînii. Alternează porțiunile de platou cu zone în care drumul îngust șerpuiește pe curba de nivel de pe coasta unei culmi. Senzația este unică: liniște perfectă, nicio urmă de civilizație, totul într-un peisaj superb.
A doua zi am mers pe Strategica, dar parcă mie mi-a plăcut mai mult acest drum. Oricum sunt comparabile. Merită parcurse ambele de mai multe ori până să decideți care vă place mai mult.
Harta, detalii, galerie foto
Video
Astea sunt cele mai frumoase drumuri pe care am reușit să le parcurgem anul acesta. Pentru 2021 ne-am făcut deja planurile. Vrem să explorăm mai mult drumurile din Dobrogea, vrem să urcăm pe Munții Iezer unde există drumul de la cea mai mare altitudine din România. Am vrea să ajungem și în zone mai depărtate de București: în Semenic, Apuseni sau Călimani. Dar vom vedea în funcție de vreme și de timpul disponibil.
Așa că urmăriți-ne pe toate canalele de social media dacă vreți să vedeți ce drumuri vom descoperi.