Plecarea spre nord
A venit si ziua ce mare. M-am trezit fara ceas la ora 5.30. Bagajele erau facute de cu seara, asa ca in 30 de minute am fost gata. Mi-a mai luat un sfert de ora sa-mi montez gentile pe motor si la 6.30 am plecat. Kilometrajul arata 68915km. Punctul de intalnire e la Petrom-ul din Baneasa. Am ajuns la fara 5. La 7 a aparut si Alex iar la si 15 s-a completat trupa cu Andrei si Adina. Pare ca Petrom-ul asta e punctul de intalnire pentru toata lumea care pleaca la munte. O blonda cu chopper vine la noi si ne intreaba sfioasa daca stim cumva care este butonul de la care se aprinde farul. Se scuza, ne zice ca e incepatoare… noi ne abtinem cu greu sa nu radem pentru ca la motoare nu exista buton de pornit farul, cel putin de vreo 20 de ani incoace. Pare ca are o problema la contact pentru ca farul se aprinde putin apoi se stinge. Se resemeneaza si pleaca asa. Nu-i merge nici stopul pe spate. Noroc ca nu e singura, mai are niste prieteni cu masina dupa ea.
La 7.38 plecam. E putin aglomerat si pana la Ploiesti pare ca s-a spart teava cu prosti. Toti merg pe banda 2 cu viteza mica, nu se uita cand schimba banda si fac tot felul de manevre aiurea. Pe la Potigrafu dupa ce sam stat vreo 5 minute in spatele unui Logan, Alex s-a hotart sa depaseasca pe dreapta, doar ca fix atunci s-a hotart si doamna soferita sa se dea la o parte. L-a ratat pe Alex la milimetru.
La Ploiesti mai facem o scurta oprire pentru aprovizonare cu slanina si tuica de la parintii lui Alex. Astea sunt pentru serile friguroase din Scandinavia. E Sambata si pare ca toata lumea se duce la munte, asa ca traficul e destul de nasol si mai avem si ghnion si mai prindem si doua bariere.
In sfarsit dupa Maneciu pare ca lucrurile se indreapta. Ne apropiem de muniti, nu mai sunt sate si drumul e mai liber. Dupa cativa kilometri fix, cand incepusem sa ma simt bine pe curbe, dau peste un microbus care mege foarte incet. Intru in depasire si cand ajung in dreptul lui simt ca nu mai trage motorul…Ma uit la bord, e stins, apoi se aprinde din nou, iar se stinge, acul vitezometrului se misca ca ca o elice, toate becuriele clipesc, zici ca am castigat la flipper! Nu se poate! Mi s-a stricat motorul doar dupa 100 de kilometri….
Trag pe dreapta si in timp ce parcam imi dau seama ca daca ma misc pe sa bordul se aprinde si se stinge. E clar! E ceva de la baterie. Desfac genitile, dau saua la o parte si iata problema: fisa de la borna de la baterie e rupta si mai face contact din cand in cand. Gasesc o solutie repede si prind ciotul de fisa ramas, sub surubul de la born. Pare ca o sa tina. A fost ca la formula 1! Reparat in 3 minute.
Am scapat usor. E deja 10 si ritmul nostu e destul de lent asa ca o rarim cu opririle. La Sfantul Ghorghe oprim, mancam rapid o tochitura si plecam mai departe spre Ghorgheni. Deja e trecut de ora 1 și începe sa fie cald. Pe la 3 ajungem la Ghorgheni. O luam spre Bicaz si in imediat cum iesim din oras incepe sa ploua si se racoreste brusc. Ce noroc avem si noi… fix pe zona asta unde e drumul frumos…
Totuși pana la intrare în Cheile Bicazlui ploaia se opreste. Facem oprirea obligatorie pentru poze în Cheile Bicazului apoi plecam spre Valea Bistritei. Dupa Bicazul Ardelean, intr-o lcoalitate, in timp ce ne deplasam regulamentar cu putin peste 100 la ora apare o mașina de politie cu girofarurile aprinse! Andrei e primul si l-au luat! E nasol, e de luat carnetul. Se opresc langa noi, par putin nehotărâți si pana la urma ne fac doar un reproș, ne zic ca nu e frumos sa mergi cu viteza și ne lasă sa plecam.
Am scapat usor si de data asta. Pare ca in prima zi ni se intampla toate. Dar inca nu am scapat. Dupa lacul Bicaz intram pe Valea Bistritei si in fata cerul e negru. Mai mergem 20 minute si incepe. Pare ca e cu grindina. Ne oprim, ne echipam si ne bagam cu incredere. Toarna cu galeata, drumul e varza, e plin de gropi si din cand in cand mai trec prin balti mai mari si simt pe picoare si in cizme valurile de apa aruncate de roata din fata. In sfarsit, prin ploaia torentiala, reusim sa ajungem la Transrarau. Macar de acum asfaltul e bun. Ploua in continuare torential si deja la picioare e balta. In rest sunt uscat.Imediat cum se termina satul Chiril, incepe urcusul prin padure. Zici ca suntem intr-un film de groaza. E intuneric, e ceata si lumina farului creaza fascicule de lumini printre pomi. Drumul e foarte ingust si din cand in cand ne mai intalnim cu cate o masina care apare brusc de dupa cate un colt. E destul de periculos dar din fericire e destul de liber.
Cand ajungem in varf, incepe sa se zareasca soarele si pare ca vom scapa de ploaie in curand. Ba chiar apare si soarele urmat de un curcubeu, dar ploaia refuza sa se opreasca. Cand ajungem in Pojorata pare ca in sfarsit ploaia se va opri, dar cand ne uitam spre directia in care trebuie sa mergem, vedem ca cerul e negru. Nu se mai poate… am facut deja 500km, ne-am facut norma pe ziua de azi asa ca nu are rost sa mai continuam prin ploaie. O scurta cautare pe net si gasim o pensine care are tot ce avem nevoie: camere libere, mancare si bere! In 5 minute ajungem acolo. Un mic obstacol inainte de mult dorita bere: pana la pensiune e un urcus abrupt de vreo 50 de metri pe un drum forestier destul de instabil si alunecos. Ne facem curaj pe rand si dupa cateva derpaje reusim sa parcam in curtea pensiunii. Se pare ca acest drum a fost proaspat refacut dupa ce in urma cu o saptamana a fost luat de o viitura.
La pensiune suntem singurii oaspeti asa ca gazda ne rasfata: ne face de mancare, ne lasa sa fumam in sala de mese, ne aduce o carafa de palinca, slanina, branza si tot ce ne mai dorim.Am trecut de prima zi. De maine intram in necunoscut…urmeaza Ucraina!
