Un naked excelent pentru traficul urban
In 2009 la un an după ce îmi luasem carnetul, aveam primul accident cu motorul. A fost daună totală, așa că după câteva luni mi-am luat un nou motor. La vremea aceea nu existau foarte multe variante la clasa medie așa că am ales un Honda Hornet de 600cc. Mi se părea că are cel mai bun raport calitate / preț. După 10 ani și aproape 100.000Km m-am convins că decizia a fost bună.
În toamna lui 2018, la EICMA, Honda prezenta CB650R, noua motocicletă de clasă medie din gama Neo Sports Cafe. Acest model înlocuia CB650F care era urmașul Hornetului. Odată cu noul CB650R, cei de la Honda renunțau la designul de “viespe” al motocicletei și adoptau acest design cu linii moderne dar și cu unele tușe retro. Practic. odată cu lansarea noii linii de design Neo Sports Cafe, cei de la Honda a ieșit din stereotipurile motocicletelor asiatice și a adoptat un look mai European.
Pentru CB650R sunt 4 culori disponibile: un roșu (vișiniu), negru, gri și cea mai reușită culoare, părerea noastră, un fel de albastru-gri semi-mat. Din punct de vedere dotări motocicleta vine cu ABS, controlul tractiunii, faruri full led, bord LCD și etrieri radiali, deci cam tot ce-ți poți dori la un model din această categorie.
Dacă vreți să mai scoateți niște bani din buzunar îi puteți cheltui pe o serie de accesorii, cum ar fi: benzi jante, tank bag and seat bag CB1000R, quick shifter, front visor, priză de 12V, mânere încălzite și tank pad
Motorul livrează 95,2 CP și un cuplu de 64Nm și poate fi limitată astfel încât să poată fi condusă și cu un permis A2. Față de CB650F, poziția de mers este puțin mai sportivă pentru că cei de la Honda au dat ghidonul puțin mai în față și mai jos iar scărițele au fost mutate mai sus și ceva mai în spate. Astfel veți sta ceva mai aplecat pe brațe ceea ce la un drum mai lung s-ar putea să fie ceva mai incomod. Șaua pare puțin cam tare dar este decupată destul de ergonomic astfel încât să fie destul de comodă.
Noi am testat acest model în principal prin oraș și pe toate tipurile de drum din împrejurimile Bucureștiului pentru că această motocicletă este destinată în principal mersului prin oraș și pe distanțe mai scurte pentru cei care fac naveta.
CB650R se manevrează excelent în oraș. Are ghidonul ceva mai îngust, este foarte agilă așa că te poți strecura cu ușurință prin traficul aglomerat din București. Un alt lucru care este foarte util pentru mersul prin traficul aglomerat este felul în care trage motorul. Practic la orice turație, motorul livrează puterea constant și fără smucituri. De multe ori acceleram de la viteze mici și apoi descopeream că sunt în treapta a 4 a cutiei și nu-mi venea să cred cât de bine trage motorul, fără nicio trepidație.
Cu toate acestea, motocicleta nu este “leneșă” deloc. Chiar dacă nu este genul de motor cu care să te ridici pe o roată, motorul accelerează incredibil de bine și undeva pe la 7-8000 de ture vei simți un mic boost de putere. Astfel că dacă vrei să te distrezi pe viraje și la drum lung te poți juca la turații mai mari.
La drum lung Honda CB650R se comporta decent. Nu vei avea parte de nicio protecție la vânt dar până la urmă asta este esența mersului pe motocicletă. Vei simți libertatea deplină pentru că motocicleta pare foarte mică pentru că aproape că nu o vezi sub tine și ai impresia că plutești.
Suspensiile sunt destul de tari așa că pe drumuri mai denivelate va fi destul de incomod de mers, dar pe drumuri cu asfalt bun, motocicleta se comportă excelent.
Ce aș putea să-i reproșez? Doar două lucruri minore. Unul ar fi bordul care pe soare puternic și mai ales dacă ai o vizieră fumurie sau ochelari de soare, devine destul de greu de citit. Un alt lucru care mi s-a părut puțin deranjant a fost modul în care se simte motorul atunci când iei mâna din gaz, parcă uneori frânează puțin cam brusc.
În concluzie, Honda DB650R este o motocicletă perfectă pentru drumurile de zi cu zi, fie că sunt prin oraș, fie că facem naveta și avem de parcurs maxim 100Km până la destinație. De asemenea este o motocicletă foarte fun de condus pe viraje. Un alt punct forte al acestui model este faptul că poate fi condus și de începători dacă i se limitează puterea motorului și faptul că este poate singurul model de clasă medie cu motor în 4 cilindri este un alt avantaj pentru că motocicleta va fi mai “iertătoare” cu erorile inerente pe care le faci ca începător.
SPECIFICAȚII HONDA CB650R
Alezaj x Cursa | 67 x 46 mm |
Tip Motor | 4-cylinder, liquid-cooled, 4-stroke, DOHC, 4-valves |
Raport Compresie | 11.6: 1 |
Putere Maxima | 70 kW / 12,000rpm (95HP) |
Cuplu Maxim | 64 Nm / 8,500 rpm |
Alimentare | PGM-FI electronic fuel injection |
Ambreiaj | multidisc in baie de ulei |
Suspensie Fata | 41mm SHOWA SFF inversata |
Suspensie Spate | Amortizor ajustabil cu reglaj arc 7 trepte si cursa 43.5 mm |
Frane Fata | 310 x 5 mm dual hydraulic disc with radial NISSIN calipers and sintered metal pads |
Frane Spate | 240 x 5 mm hydraulic disc with single-piston caliper and resin mold pads |
Capacitate Rezervor | 15.4 l |
Capacitate Cilindrica | 649 cmc |
Greutate la plin | 202 kg |
Anvelopa Fata | 120/70ZR17 M/C (58W) |
Anvelopa Spate | 180/55ZR17 M/C (73W) |
Inaltime Sa | 810 mm |
Distanta dintre roti | 1450 mm |
Garda la sol | 150mm |
Transmisie finala | Lant |
Cunsum carburant | 4.9 L/100Km |
Capacitate baterie | 12V/8.6AH |
Dimensiuni motocicleta | 2110 x 775 x 1120 mm |
Tip cadru | Steel diamond |