Azi ne-am hotărât ca eu sa o iau înainte, sa încerc sa respect planul și să ajung marți acasă. Andrei și Adina au mai mult timp și pot sa mai întârzie o zi, doua, asa ca o vor lua mai ușor.
Aseară, imediat cum am ieșit la plimbare prin oraș, a început sa ploua…și a plouat toată noaptea. Dimineața pe la 8 când m-am trezit încă mai ploua dar în câteva zeci de minute s-a oprit. E perfect! Pot sa plec liniștit, măcar pentru început voi fi uscat.
Din Dresda ies pe autostrada 17 apoi dupa cativa kilometri ies pe drumul 172 catre rezervatia naturala Elvetia Saxona, o regiune muntoasa cu formatiuni stancoase din calcar in jurul albiei raului Elba. Acum realizez ca de fapt de la Hamburg pana aici am mers practic de-a lungul Elbei. E Duminica si traficul e destul de aglomerat. Zici ca, brusc, am ajuns pe valea Prahovei pentru ca se merge bara la bara. Dupa ce ca e aglomerat, mai sunt si zone unde se lucreaza la drum si sunt semafoare. Inaintez destul de greu si practic in 2 ore de cand am plecat am facut doar 90km. Imediat dupa intrarea in Cehia, o iau la stanga pe un drum secundar de munte pentru a încerca să vad ceva din aceasta regiune. Macar de pe motor, pentru ca nu am timp de drumeții.
Drumul nu e cel mai bun iar pe jos e ud…dar atmosfera e de poveste: trec prin paduri atat de dese si de întunecate incat zici ca trec printr-un tunel de verdeata. Pana la Novy Bor totul se termina si ma trezesc in peiasajul uzual pentru Cehia: dealuri line cu palcuri de pomi si multe lanuri de grau sau alte cereale. E frumos, ceva mai interesant decat a fost pana acum in Germania, dar problema e ca sta sa ploua. Drumul e ca in Romania: trece prin zeci de sate si e destul de aglomerat. Merge destul de greu si ma decid sa scurtez putin traseul pentru azi pentru ca oricum nu am timp si nici nu e vremea buna pentru vizitat ceva. Asa ca o iau spre Liberec apoi pe E422 pana la Olomouc. Macar pe aici mai am cateva bucati de autostrada si ar trebui sa ma misc mai repede.
Mi-am rezervat de azi dimineață o camera la Trencin, in Slovacia si as vrea sa ajung la o ora rezonabila, undeva in jur de 7, asa ca incerc sa fac pauze cat mai putine. Din pacate ploaia ma mai sacaie din când în când și uneori șoseaua e destul de uda, astfel incat dupa cateva reprize scurte de ploaia, lantul e din nou uscat, si fiind ai destul de uzat incepe sa scoata zgomote. Ma opresc si il mai dau cu spray de lanț, deci încă niște timp pierdut.
Pe la 3.30 opresc la o benzinărie si prind niște net si descopăr ca mai am doar vreo 200 km. Wow, pare ca voi ajunge la Trencin în jur de ora 6.
Norii de ploaie s-au mai împrăștiat și iată ca iese si soarele. E prima oara dupa 3 săptămâni când merg pe motor și îmi e cald! E vara frate! Am si uitat senzatia…
Ajuns la olmouc, o iau catre Vyskov, dar inainte de acest oras ar trebui sa ies de autostrada si sa o tai prin Ivanovice na Hané spre drumul E50. Doar ca imediat ce iese de pe autostrada si vreau sa o iau spre Ivanovice, descopar ca drumul e blocat pentru a e in lucru. Sunt nevoit sa ocolesc vreo 5km apoi reintru pe ruta dorita. La Morkovice-Slížany, sau cel putin cred ca acolo s-a intamplat, o iau gresit pe alt drum si pana sa ma dezemeticesc, ma trezesc la Kroměříž. Ce bou sunt!! Inca un ocol,… de data asta de vreo 30km. Pana la urma voi ajunge in Trencin asa cum am estimat de dimineata: la ora 7. Am scurat traseul voit ca sa incerc sa ajung mai devreme dar iata ca din neatentie am reusit sa-l lungesc la loc la cat era de la inceput: 600km pentru ziua de azi.
La oara 7 fara 15 intru in sfarsti in Trencin. Orasul e simpatic, are potential pentru ca pe dealul de langa centru exista un castel vechi care este si simbolul si atractia orasului. Inca de la Dresda am inceput sa observ influenta comunismului asupra aspectului oraselor, si daca in Dresada nu era atat de prezenta, pe masura ce m-am dus spre est, influenta a devenit din ce in ce mai evidenta. Centrul medieval al orasului Trencin a fost stricat de niste insertii de arhitectura comunista de proasta calitate cu aspect de anii 70′. Orasul ar fi fost chaiar frumos dar din pacate jumatate din centrul vechi e ocupat de cladiriele astea hidoase si neintretinute.
Ce e bine, e ca am revenit la preturile din Romania. Dupa o scurta plimbare pe stradutele din centru si pe la poalele cetatii, ma asez la o terasa, la o bere. E 2Euro! E un semn..sunt aproape de Romania!