6 - 9 Iulie
Perioada: 6-9 Iulie
Durata: 4 zile / 3 zile de mers / 3 nopti cazare
Lungime tur: 550Km
Distanța pe asfalt: 120 Km
Distanța off road: 430 Km
Start / Finish: Petroșani / Rușchița
3Days 2Ride Banat este un tur preponderent off-road prin Carpații Meridionali din partea de Vest. Vom parcurge drumuri de munte neasfaltate taversând Munții Vâlcan, Mehedinți, Cerna sau Semenic. Vom parcurge și câteva segmente din TET Romania sau drumuri asfaltate cunoscute precum Trans Semenic sau Trans Luncani.
În cele 3 zile de aventură vom ajunge de mai multe ori în zona alpină a acestor masive muntoase astfel că vom avea parte de priveliști extraordinare și multe segmente de drumuri off-road ce ne vor testa abilitățile de pilotaj la maxim.
Cum se desfășoară turul:
Turul este destinat motocicletelor adventure touring de orice tip sau marcă. Motocicleta trebuie să fie în stare tehnică bună și echipată cu anvelope adecvate pentru mersul în offroad.
În prima zi a turului ne vom aduna la hotel după-amiază și vom face o tură scurtă de „încălzire” de aproximativ 1-2 ore. Această primă tură e importantă pentru ca fiecare să-și dea seama de ritmul de mers și de experiență astfel încât pe parcursul turului să se poziționeze în coloană în ordinea ritmului de mers. Seara, la cină, vom face un scurt briefing și ne vom cunoaște cu toți participanții.
Zilele de tur decurg similar. La ora 9.00 se pleacă la drum. Pe traseu se merge în coloană, unul dintre noi va deschide coloana și celălalt va sta în spate pentru a ne asigura că nimeni nu se rătăcește sau că nimeni nu are vreo problemă. Ne oprim pentru pauze de câte ori e nevoie. Ziua de mers pe motor se încheie în jurul orei 18 în funcție de ritmul participanților. Seara ne strângem la masă și împărtășim impresii de peste zi.
Puncte de interes:
- Drumuri offroad prin munți, fără trafic și turiști
- Trans Vâlcan
- Munții Semenic
- Munții Cerna
- Trans Luncani
- Segmente din TET România
Cerinte, informații pentru participanți:
- Motocicletă adecvată pentru offroad
- Anvelope pentru offroad 50/50
- Echipament de protecție complet: casca, geacă, pantaloni, cizme
- Număr maxim de participanți într-un tur: 12
- Număr minim de participanți într-un tur: 5
Servicii incluse:
- 2 însoțitori experimentați pe motocicletă
- Verificare traseu în prealabil
- Traseu pe GPS pentru fiecare zi
- 3 nopți de cazare în hoteluri sau pensiuni de 3-4 stele
- Mic Dejun
- Trainning off-road pentru începători, noțiuni de bază
- Fotografii și materiale video
Servicii neincluse:
- Benzină pentru motociclete
- Masa de prânz și cina
- Orice serviciu nemenționat la servicii incluse
Preț: 400 Euro
Vino cu un prieten cu motocicleta si veți avea fiecare o reducere de 15% (cazarea se va face in cameră dublă)
Daca vii cu pasager pe motocicletă, acesta va beneficia de o reducere de 35% (cazarea se va face in cameră dublă)
Participanți înscriși: 10 / 12
Dacă ești interesat de acest tur, completează formularul de înscriere de mai jos și noi te vom contacta pentru detalii privind înscrierea.
Alte tururi in 2023
