Suntem deja la începutul lunii Aprilie și abia de câteva zile vremea a devenit suficient de frumoasă pentru o plimbare plăcută cu motorul. Toată luna martie a plouat și chiar a nins așa că răbdarea mea era deja testată la maxim. Nu am mai avut răbdare să aștept un weekend pentru o ieșire mai lungă așa că m-am decis să ies într-o după-amiază pentru câteva ore pe câmpurile de lângă București.
Am ales să încep traseul din Centura București, în apropiere de Fortul 10 din rețeaua de fortificații a Bucureștiului. Inițial am vrut să-l vizitez dar m-am răzgândit pentru că zona era plină de gunoaie. Apoi m-am decis să o iau spre satul Pițigaia unde am văzut că există o biserică în ruină și mi-am zis că e un pretext bun să ajung până acolo.
Așa că am luat-o pe drumuri agricole în direcția satului Pițigaia. Drumul este doar din pământ cu excepția câtorva zone unde exista niște dale e beton. Dacă a plouat de curând, nu vă recomand să intrați pe acest drum decât dacă aveți motociclete ușoare de enduro. Altfel, din cauza noroiului va fi foarte greu de înaintat.
In prima parte a traseului drumul este destul de nivelat. Apoi pe măsură ce ne apropiem de Pițigaia, încep să apară șleauri destul de mari și pe alocuri zone unde noroiul poate persista multe zile după ce a plouat. Se trece și pe lângă doua păduri, iar aici șansele să dați peste noroi sunt și mai mari.
Am ieșit la asfalt pe drumul județean 100, între satul Poșta și Pițigaia. De aici puteți merge până la ruinele bisericii Sf. Nicolaie Pițigaia sau la locul marcat pe Google Maps ca “Groapa de la Fundeni” unde s-a amenajat ad-hoc un mic poligon pentru pasionații de offroad.
Drumuri similare

OFF03 La Vale pe Dâmbovița
OFF03 La Vale pe Dâmbovița

OFF07 Agigea Murfatlar
OFF07 Agigea Murfatlar
