Lindenfeld este un sat părăsit situat în munții Semenic. Satul este accesibil pe 2 căi: una este drumul dinspre Poiana și cea de-a doua este drumul dinspre Gărâna, cunoscut de toată lumea pentru festivalul de jazz.
Prima oară am încercat să parcurgem acest drum în primăvara din 2022 dar fix când ieșeam din Gărâna, a început să plouă, așa că am fost nevoiți să renunțăm.
Apoi în vară ne-am întors. Traseul începe în capătul satului Gărâna unde se termină asfaltul. Veți ști că sunteți pe drumul cel bun când după câteva sute de metri prin pădure, veți ieși pe vârful dealului lângă o antena radio. De aici va trebui să țineți drumul care merge spre nord pe lângă pădure. După vreo 500m se ajunge la o intersecție, un drum merge spre dreapta iar noi vom merge în continuare spre nord pe lângă pădure încă un kilometru. Până aici drumul a fost relativ ok. Sunt multe zone unde se formează ravene adânci și zone unde s-a intrat cu lama și pământul este afânat.
Imediat ce intrăm în pădure, drumul aproape dispare și se transformă în ceva ce arată mai mult a potecă. Urmează o coborâre destul de dificilă printre copaci, sunt multe ravene, rădăcini și frunze uscate iar dacă e umed, e destul de alunecos. Porțiunea asta e cea mai dificilă. Urmează câteva porțiuni de urcare, unele mai simple altele mai dificile. Depinde foarte mult de cât de uscat este și cum reușiți să vă găsiți trasa printre rădăcini și șanțuri.
Veți ști că ați trecut de ce era mai greu când ieșiți din pădure în pe culmea unui deal în vecinătate vârfului Nemanu Mare (alt. 1123m).
De aici încolo drumul e doar la vale. Chiar înainte de intrare în sat există o porțiune unde aproape tot timpul este noroi destul de mare dar fiind pe coborâre nu va fi foarte dificil de depășit.
Din sat drumul devine mai bun, mai ales că a mai fost îndreptat și pietruit pentru că au început să reconstruiască câteva case. Până în Poiana nu mai intrăm în pădure iar drumul va părea bun față de ce am avut până acum. După o coborâre de 4Km intrăm pe un drum betonat și în curând ajngem în satul Poiana.
Acest traseu este destul de dificil pentru o motocicletă adventure mare și medie. Recomandăm să nu vă aventurați singuri pentru că sigur vor fi locuri unde veți avea nevoie de ajutor.
Drumuri similare
OFF18 Filipeștii de Pădure Moreni
OFF18 Filipeștii de Pădure Moreni
OFF27 Racoș – Augustin
OFF27 Racoș – Augustin