Pe drumul dintre Gheorgheni si Lacu Roșu, sau mai bine cunoscut ca drumul către Cheile Bicazului (https://2ride.eu/segment/s08-cheile-bicazului/) se afla pasul Pângărați. Aici șoseaua ajunge la 1254m. De aici pleacă drumul propus de noi. Pe partea dreaptă cum vii dinspre Cheile Bicazului, se vede un drum de pământ care urcă ușor în pădure. Pe aici va trebuie să o luați.
După câteva sute de metri prin pădure, copacii se raresc și vom vedea spre dreapta drumul care urcă pe coasta muntelui. Aici începe porțiunea spectaculoasă pentru că drumul este relativ îngust iar pe dreapta este o râpă destul de abruptă. Peisajul este superb.
Vom trece printr-o mică șa apoi drumul se mută pe versantul altui munte și peisajul se deschide către stânga. Deja am ajuns la altitudinea maximă a acestui drum. Suntem la aproape 1400m și pentru câteva sute de metri vom merge pe curba de nivel până ajungem aproape de o stână. Aici drumul se ramifică iar noi va trebui să o luăm către dreapta. Apoi imediat drumul se bifurcă din nou și de data asta o vom lua pe drumul din stânga adică pe cel dinspre vale.
De acum drumul coboară lin către valea râului Putna Întunecoasă. Până să ajungem pe firul râului vom avea de trecut 2 ace de păr. În rest drumul șerpuiește ușor pe coasta muntelui.
Odată ajunși pe malul râului drumul coboară ușor pentru următorii 8 Km. Vom știi că ne apropiem de Hagota pentru că pe ambele părți ale drumului încep să apară pășuni și case.
Drumul nu prezintă porțiuni dificile, nu sunt zone cu pante mari sau pietriș. Doar câteva locuri cu noroi și șleauri mici.
Drumul este foarte frumos mai ales zona din vârf unde avem parte de priveliști spectaculoase în toate direcțiile. Nouă ne-a plăcut mai ales pentru că am scăpat de nebunia și aglomerația ce se crează în weekend pe drumul către Lacu Roșu și Cheile Bicazului.