Sud-estul Dobrogei are un relief destul de plat. Doar că din loc în loc dai peste câte un canion de 50-70m adâncime și cu pereții stâncoși.
Drumul ăsta pe fundul canionului îl parcursesem parțial în 2020 când am participat la raliul Dobrogei la clasa amatori. Așa că ne-am decis să ne întoarcem să explorăm tot canionul.
Am ieșit de pe asfalt din drumul comunal 14, între Darabani și Vâlcele. Prima parte am mers pe lângă canion și am ocolit capătul sudic al acestuia. Apoi ne-am întors pe malul celălalt și în dreptul satului Vâlcelele am coborât aproximativ 50m diferență de nivel până pe fundul văii.
De aici am mers doar pe firul văii. La început, cu excepția ierbii, nu există niciun fel de vegetație. Drumul este de pământ și pe alocuri se pierde în iarba. Terenul este destul de plat așa că se poate merge și pe lângă drum. După câțiva kilometri, după ce trecem de un izvor amenajat unde se adapă vacile, dăm peste o pădurice. În timpul primăverii, peisajul este foarte frumos pentru că în pădure, solul este acoperit de un strat de flori albe. Atenție la iarba de pe drum pentru că dacă e udă poate fi foarte alunecoasă.
Veți știi că sunteți aproape de capătul traseului când pe partea stângă, veți începe să vedeți case. Am ajuns în satul Cotu Văii și în câțiva kilometri ieșim la asfalt.
Drumul este ușor de parcurs dar dacă plouă va deveni extrem de alunecos.
Drumuri similare

OFF15 Pe malul Argeșului
OFF15 Pe malul Argeșului

OFF45 Albești – Limanu
OFF45 Albești – Limanu
