
S13 Beliș – Dealu Boții
15 Km
Aceasta sosea a fost asfaltata relativ de curând și face legătura intre DN1R și șoseaua Transapuseni.

S12 Pasul Ciumârna
53 Km
Odată intrat pe DN73 de la Sadova, după câțiva kilometri, începe o urcare destul de accentuata cu multe curbe și serpentine și primul lucru care te surprinde este peisajul incredibil de frumos.

S11 Băile Herculane – Baia de Aramă
61 Km
Drumul este destul de puțin tranzitat pentru ca exista rute mai rapide de a ajunge de la Băile Herculane la Târgu-Jiu iar proiectul de realizare a drumului Trans Retezat, care poate fi accesat din DN67D, a fost abandonat pentru moment.

S10 Clisura Dunării
121 Km
Drumul spectaculos începe imediat după ieșirea din Drobeta Turnu Severin, în localitatea Gura Văii. Pe partea dreapta putem vedea barajul Porțile de Fier 1. Deși altitudinea la care ne aflam este destul de mica (puțin peste 100m) peisajul este unul montan, cu stânci imense de calcar.

S09 Transapuseni
24,5Km
Transapuseni ar trebui să înceapă în satul Răchitele. Teoretic acest drum ar fi trebuit sa fie asfaltat complet încă din 2013 dar din cauza unor scandaluri de corupție, asfaltarea a fost finalizata doar pe versantul vestic de la Padiș pana la Pietroasel

S08 Cheile Bicazului
57Km
DN12C este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din tara, traversand Cheile Bicazului. Segmentul 1 – viteza medie de parcurgere 70-80km/h: Prima bucata de drum, la iesirea din oras este cu asfalt mai prost.. apoi incepe urcusul si asfaltul devine aproape perfect. Sunt cativa kilometri superbi cu multe curbe,...