
OFF63 Comandău – Foișorul celor 3 Provincii – Lunca Jariștei
94Km
Drum forestier de aproape 100Km de la Comandău pâna la Foișorul celor 3 provincii, apoi până la Lunca Jariștei la baza barajului Siriu.

OFF62 Olănești – Zmeuret – Romanii de Sus
64Km
Drumul acesta este cel mai spectaculos traseu descoperit de noi în sezonul 2022. Este un drum forestier ce plecă de lângă Olănești, urcă pe culmea Munților Căpățânii apoi coboară în Romanii de Sus.

OFF61 Boboci – Butoiu de Sus
19,1Km
Zona de dealuri dintre Găești și Târgoviște este împânzită de drumuri de acces la sondele petroliere. Aceasta este o rută între satele Boboci, Mislea și Butoiu de Sus

OFF60 Mănești – Drăgăești-Pământeni
22,1 Km
Zona de dealuri subcarpatice din jurul Ploieștiului și orașului Târgoviște este împânzită de drumuri forestiere sau de acces la sondele de petrol. Acesta este un traseu la vest de Târgoviște cu câteva porțiuni interesante pe culmea unor dealuri sau printr-o vale unde nu mai există drum.

OFF59 1Decembrie – Valea Dragului
39,3Km
Traseu de-a lungul râului Sabar, din comuna 1 Decembrie din DN5, către satul Valea Dragului în apropierea locului unde Sabarul se varsă în Argeș.

OFF58 Frumușani – Fundeni
12,1 Km
Un traseu peste câmpurile agricole din Bărăgan, de la Frumușani până în Fundeni, trecând pe lângă ruinele bisericuței de la Pițigaia și pe lângă groapa de la Fundeni