8 Km
Poiana Viselor este o pensiune amplasată într-un decor mirific pe vârful unui deal la poalele masivului Piatra Craiului între Zărnești și Poiana Mărului. Există mai multe drumuri care duc până aici dar o parte din ele sunt impracticabile iar o parte sunt blocate de garduri.
29 Km
Având o lungime de aproximativ 29Km, acest drum, în proporție de 70% neasfaltat, oferă o mică aventura în peisajul mirific din zona deluroasă dintre Munții Bucegi si Munții Piatra Craiului.
9 Km
Noi l-am parcurs într-o zi însorită de primăvara chiar la începutul sezonului moto și probabil ca e una dintre variantele cele mai bune pentru a experimenta acest drum.
31,2 Km
Acest drum este relativ puțin cunoscut pentru ca până de curând nu era asfaltat și nici nu este într-o zona foarte turistica. Nu leagă localități foarte mari sau importante și din acest motiv traficul este foarte redus spre deloc.
53 Km
Odată intrat pe DN73 de la Sadova, după câțiva kilometri, începe o urcare destul de accentuata cu multe curbe și serpentine și primul lucru care te surprinde este peisajul incredibil de frumos.